SUFLETUL CÂND PĂTIMEŞTE, TOT TRUPUL SE TOPEŞTE !

Am gasit in vechea culegere de proverbe a lui Iuliu Zanne, un proverb pe cat de interesant, pe atat de folositor din punct de vedere moral-religios: „Sufletul cand patimeste, tot trupul se topeste!” La prima vedere, proverbul ne duce cu gandul la stramosii daci, care aveau o asemenea conceptie despre legatura stransa dintre suflet si trup, dintre bolile sufletesti si cele trupesti. Si aveau dreptate ! In conceptia crestina, sufletul este suflare dumnezeiasca, este chipul lui Dumnezeu in om. Sufletul este esenta spirituala, nemuritor. El se manifesta in lucrarea sa prin ratiune, vointa si sentimente. Animalele se conduc prin instincte. Singur omul este inzestrat cu suflet. Daca avem in vedere proverbul comentat si cele trei forme de manifestare ale sufletului, vom ajunge la concluzia ca autorul anonim al proverbului a fost un fin cunascator al vietii si firii umane, al invataturii crestine. Pentru a se ajunge la patima sufletului, se trece mai intai prin mai multe stadii. In primul rand, apare gandul. E lucrarea ratiunii. Sa luam, spre exemplu, aparitia unei femei in viata unui barbat. E frumoasa, inteligenta, manierata, eleganta, tanara, ce mai, numai buna de iubit. Dracul atata asteapta ! Are el grija si mijloace destule sa faca lucrurile mai frumoase, mai placute, iar obtinerea lor sa para foarte usoara. Incepe sa conlucreze cu ratiunea omului. Mreaja ispitei este destul de puternica sa reziste unor ganduri, unor temeri, care l-ar putea indeparta pe barbatul in cauza de idea ce-i batuse tocmai la poarta ratiunii. Imaginea femeii devine tot mai fascinanta. Ratiunea incepe sa>>>>>

Anunțuri

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: