Dumnezeu bate cu anul, nu cu ceasul !

Este proverbul pe care-l rostesc nedreptatitii, oamenii pe care judecatile omenesti i-au lasat nemultumiti. Dumnezeu ramane ultima instanta de apel, dreptatea desavarsita, bazata pe atotstiinta si impartialitate. Judecatorii lumesti nu ajung intotdeauna la adevarata dreptate; fie ca nu cunosc intreg adevarul din lipsa de probe, fie ca nu vreau sa-l recunoasca datorita unor interese ori manevre de culise, fie ca sunt neputinciosi din motive mai mult sau mai putin cunoscute omului de rand. Peste judecatori si peste judecati, peste reclamatii si inculpati, peste martori si peste avocati, este Dumnezeu, Care stie si vede toate, iar cu a Sa putere, mai devreme sau mai tarziu, face dreptatea de care cei multi au atata nevoie. Cati nu soptesc in gand sau printre dinti, ori urla-n dansii nedreptatea ce li se face si spun napastuitorilor sau judecatorilor lor, asemenea Sfantului Pavel: „Te va bate Dumnezeu, perete varuit „. (Fapt.,XXIII, 3) ! Asadar, Dumnezeu in atotstiinta si atotputernicia Sa, nu lasa nepedepsit raul si nerasplatit binele. Tocmai prin aceasta isi arata unul dintre cele mai de seama atribute ale fiintei Sale: dreptatea ! Aici apare insa un alt aspect al problemei: cand intervine Dumnezeu sa faca dreptate, sa pedepseasca sau sa rasplateasca ? Pentru omul inceputului de secol XXI este de neinteles proverbul in discutie. El ar vrea ca totul sa fie ca la telefon, ca la aparatul de radio sau la televizor: ai bagat moneda, trebuie sa vina tonul; ai apasat pe buton, ori l-ai rotit, trebuie sa auzi sau sa vezi ceva. Intre cauza si efect drumul trebuie sa fie cat mai scurt, iar timpul, daca se poate, cat mai condensat ! Pentru creatorul proverbului, – si nu numai pentru el, ci si pentru acei ce l-au acceptat, l-au preluat si l-au transmis prin generatii – , altul era modul de gandire. Totul era socotit prin prisma si in perspectiva eternitatii. Nu degeaba a spus Lucian Blaga ca vesnicia s-a nascut la sat ! Existenta noastra aici, pe pamant, este vremelnica. Noi traim si ne pregatim si pentru viata cealalta prin tot ceea ce facem, ce zicem, ce gandim. Dumnezeu este Dumnezeul viilor si mortilor, este Dumnezeul vesniciei. In fata Lui faptele nu intra in prescriptie, ci dimpotriva, ele sunt mereu actuale. Doar omul singur poate sa le faca sa fie sterse prin postul, rugaciunea si faptele bune, iar, dupa ce moare, prin rugaciunile si faptele bune ale celorlalti facute pentru el. Omul zilelor noastre nu vrea sa astepte, este satul de cozi si de asteptare, vrea, cel putin in cele spirituale, o solutionare prompta.

Pentru el, daca s-ar putea, Dumnezeu ar trebui sa „bata” cu secunda, nu cu ceasul. De cate ori nu vin la preot credinciosi care au necazuri in familie sau in societate si ii cer sa se roage. Unii inteleg rostul adevarat al rugaciunii si-i cer preotului cu buna-cuviinta sa se roage pentru ei, altii cer insa ca preotul sa se roage ca Dumnezeu sa pedepseasca urgent pe raufacatori. Daca rezultatul nu este prompt, daca banuitii infractori nu au nimic de suferit imediat dupa ce pagubasul sau nedreptatitul a comandat rugaciunea, acesta cade in disperare si trage repede concluzia : ori preotul nu e bun, ori rugaciunea Bisericii nu e calea cea mai buna. Alearga atunci la vraci si la ghicitoare, ori in alte locuri unde crede ca-si va gasi dreptatea, iar cel mai adesea ca va fi razbunat. In fond razbunarea este tinta ce-o urmaresc astfel de pseudo-crestini. Planurile lui Dumnezeu nu intotdeauna se potrivesc cu ale oamenilor, logica Sa nu este intotdeauna identica cu logica noastra. El nu „bate” cu ceasul ! Uneori „ceasul” de care vorbeste proverbul poate sa fie o ora, o zi, o luna, un an, o viata, dupa cum si „anul” din proverb poate sa fie cateva decenii, o viata, ori cateva generatii. Cu totii ne amintim de cuvintele Domnului: „Dumnezeu este plin de indurare si milostiv, incet la manie” (Iesire,XXXIV,6)

El pedepseste pe pacatos si se milostiveste pana la al saptelea neam de cel drept. El este cel care „va face dreptate nenorocitilor poporului”(Ps.,LXXII, 4). Intrebarea, -justificata intr-un fel- , pe care si-o pune omul de rand este aceasta : de ce dreptatea lui Dumnezeu, in cele mai multe cazuri, vine cu o oarecare intarziere ? Raspunsul este in spiritul celor spuse mai sus. Dumnezeu „bate cu anul, nu cu ceasul”, tocmai pentru a lasa apele sa se limpezeasca si fiecare sa-si dea rodul sau. Pentru cel ce face rau poate prilejul respectiv a fost un accident, o intamplare neferita, poate acel pacat sau infractiune nu intra in firea lui.

Dumnezeu cantareste omul si faptele sale in contextul intregii existente a acelui om. Poate dupa infaptuirea raului respectiv omul se caieste si se pocaieste. Tocmai asta vrea si Dumnezeu; indreptarea pacatosului, nu moartea lui(Iesire.,XVIII,23;XXXIII, 11). Numai pentru sinucigasi nu mai este posibilitatea de indreptare, de mantuire. Dumnezeu este drept, dar este si bun si in spiritul acestei bunatati judeca pe fiecare. Noi ne grabim, El nu se grabeste; noi vrem clipa, ceasul; El ne ofera vesnicia.

Sa avem incredere deplina in bunatatea lui Dumnezeu, sa lasam in grija Lui daca acea dreptate dumnezeiasca o face asupra dusmanilor nostrii si asupra raufacatorilor nostrii peste un ceas, peste un an, peste un veac, daca pedeapsa lui Dumnezeu cade pe faptas sau pe urmasii lui, iar noi sa ne rugam ca sa fim urmatori ai poruncilor Lui, iar rasplata lui Dumnezeu sa ne revina in viata aceasta si in cea viitoare. Amin

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: