Sufletul când pătimeşte, tot trupul se topeşte!

Am gasit in vechea culegere de proverbe a lui Iuliu Zanne, un proverb pe cat de interesant, pe atat de folositor din punct de vedere moral-religios: „Sufletul cand patimeste, tot trupul se topeste!”

La prima vedere, proverbul ne duce cu gandul la stramosii daci, care aveau o asemenea conceptie despre legatura stransa dintre suflet si trup, dintre bolile sufletesti si cele trupesti. Si aveau dreptate !

In conceptia crestina, sufletul este suflare dumnezeiasca, este chipul lui Dumnezeu in om. Sufletul este esenta spirituala, nemuritor. El se manifesta in lucrarea sa prin ratiune, vointa si sentimente. Animalele se conduc prin instincte. Singur omul este inzestrat cu suflet. Daca avem in vedere proverbul comentat si cele trei forme de manifestare ale sufletului, vom ajunge la concluzia ca autorul anonim al proverbului a fost un fin cunascator al vietii si firii umane, al invataturii crestine. Pentru a se ajunge la patima sufletului, se trece mai intai prin mai multe stadii. In primul rand, apare gandul. E lucrarea ratiunii. Sa luam, spre exemplu, aparitia unei femei in viata unui barbat. E frumoasa, inteligenta, manierata, eleganta, tanara, ce mai, numai buna de iubit.

Dracul atata asteapta ! Are el grija si mijloace destule sa faca lucrurile mai frumoase, mai placute, iar obtinerea lor sa para foarte usoara. Incepe sa conlucreze cu ratiunea omului. Mreaja ispitei este destul de puternica sa reziste unor ganduri, unor temeri, care l-ar putea indeparta pe barbatul in cauza de idea ce-i batuse tocmai la poarta ratiunii. Imaginea femeii devine tot mai fascinanta. Ratiunea incepe sa cedeze. Faptul ca e casatorita femeia, ori e casatorit barbatul, ca au copii si pozitie sociala nu mai conteaza. Vorba aluia: „O incercare moarte n-are!” Calculele ratiunii sunt sesizate imediat de sentiment, alta forma de manifestare a sufletului. Fiecare trasatura, fiecare forma si miscare a femeii are „ceva” aparte, ceva nemaivazut, nemaiintalnit, ceva care o face unica. Simturile barbatului devin mai sensibile decat tranzistorii unui aparat de radio; ii aude rasuflarea, fosnetul genelor, bataile inimii, ii simte caldura trupului. Imaginatia lucreaza in plin, alimentand sentimentele pana la explozie. Ispita devine puternica, tot mai puternica. Atractia e irezistibila. Barbatul o iubeste cu putere. Ea a observat. Asemenea stari le observa si orbii, le aud si surzii. Si ea tresare. Schimba priviri patimase. Nu, nu-i nevoie de cuvinte. S-a inteles totul din doua-trei ocheade, vorba cantecului:”Te-am vazut/Mi-ai placut/Ce ramane de facut ?” Din acest moment intra in functiune cea de-a treia putere a sufletului: vointa. Alimentata de ratiune si sentiment, vointa e in stare sa sparga ziduri de cetate. Teama este inlaturata. Omul se crede cel mai puternic, cel mai frumos, cel mai…, cel mai… Nici o piedica nu mai este in stare sa-l opreasca. Este in stare sa se bata cu oricine ar incerca sa-l opreasca prin forta ori prin cuvant, este in stare sa distruga totul in calea sa, numai sa-si atinga scopul. Pare ca intre el si taurul infierbantat nu e cine stie ce deosebire. Sa zicem ca pota s-a implinit.

Gandul, calauzit de ispita, s-a transformat in pacat. Dulceata pacatului e prea mare pentru a opri desfasurarea lucrarilor aici. Ceea ce parea un scop in sine, se dovedeste a fi doar o etapa, o treapta dintr-o lunga scara, pe care omul coboara, coboara mereu. Ganduri precum grija de familie, de copii, de cinstea si demnitatea sociala, de ziua de maine stau undeva departe plangand, precum niste copii orfani alungati de acasa in toi de noapte.

Nimeni si nimic nu are valoare mai mare decat acea femeie si placerea ce-o poate oferi ea. Pana la savarsirea pacatului, raul se zamislise si crescuse in gand, in cuget, se calise la caldura sentimentului si se pusese in practica prin vointa. Prin savarsirea pacatului, trupul devine copartas sufletului la acest pacat. Omul participa cu intreaga lui fiinta la acest rau. Daca nu se opreste aici si pacatul se repeta, el devine viciu sau patima.

Sufletul devine bolnav, patimas. Apoi omul insusi devine un patimas. Diavolul pune stapanire deplina pe acel barbat. Nimeni si nimic nu-l mai poate opri din cadere. Crezand ca a gustat fericirea, calca totul in picioare. Casa nu-i mai este casa, masa nu-i mai este masa. In familia lui se instaureaza infernul, iadul. Certuri, nemultumiri, batai si altele asemenea alcatuiesc decorul familiei. Usor-usor familia se destrama. Sotia si copii se indeparteaza de el, il parasesc.Prefera sa ia viata in piept singuri, cu toate greutatile si piedicile ce le intrezaresc in cale, decat sa stea alaturi de un om, care se comporta ca un animal. Cand casa i s-a risipit si familia i s-a destramat, amorezatul nostru afla ca mandretea lui i-a facut cadou virusul unei boli fara leac, cum ar fi SIDA. Sentinta este definitiva si fara putinta de a fi contestata. Nimeni si nimic nu-l mai poate scapa de moartea apropiata. Omul se trezeste ca dintr-un cosmar. Isi vede ingrozit starea in care l-a adus patima. Regretele sunt tarzii. Disperarea pune stapanire pe el. In scurta vreme puterea il paraseste, trupul i se ofileste. Mancarea nu-i mai place; viata asisderea. Slabeala il cuprinde. Se aseaza la pat si simte ca nu se mai poate ridica. In scurta vreme ii suna ceasul mortii. Ca o concluzie a vietii sale risipite, isi aminteste de proverbul nostru:”Cand sufletul patimeste, tot trupul se topeste !”… Abia acum il intelege cum se cuvine, dar e prea tarziu! E prea tarziu pentru el, dar, fara indoiala, nu e pentru toti. Pai, nu ?

Proverbe explicate de prof. pr. Al. Stanciulescu Barda

Adunate de Ioan Miclau – Australia

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: